Rezultatele concertului caritabil Sara Craciunului Nost

Clujenii au donat 15.841 de lei în cadrul spectacolului caritabil de colinde si obiceiuri traditionale din Maramures, desfasurat miercuri, 8 decembrie 2010 la Casa de Cultura a Studentilor Cluj.

Spectacolul a fost organizat de : Asociaţia Română „Focul Viu” împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Asociaţia Maramureşenilor din Cluj-Napoca, cu participarea Asociaţiei Pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuropsihici Cluj (Centrul de zi „Sf. Maria”) cu scopul strîngerii de  fonduri pentru reconstrucţia Centrului de zi „Sf. Maria” al APAHNP Cluj, care se ocupă din anul 1995, cu multă răbdare şi dăruire, de tinerii cu dizabilităţi intelectuale grave si accentuate.

In deschidere tinerii de la Centrul de zi „Sf. Maria” din Cluj au prezentat sceneta “Nasterea Domnului “ care a impresionat publicul din sală.

Sala de spectacol a fost arhiplină de persoane care au sprijinit financiar construirea noului sediu al Centrului de Zi „Sf. Maria”.

În foaierul Casei de Cultura a Studentilor Cluj a avut loc o expoziţie cu vânzare, de unde clujenii au achiziţionat obiecte confecţionate de beneficiarii Centrului de Zi.

Vestea evenimentului a fost raspandita in peste 20 de articole online acest lucru datorandu-se in mare parte bloggerilor si partenerilor media online care ne-au sustinut.

Vă mulţumim pentru sprijinul pe care ni l-ati acordat în mediatizarea acestui eveniment de caritate!

Publicat în Evenimente | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Colindatorii din Sara Craciunului nost

Miercuri 8 decembrie incepand cu ora 20 la Casa de Cultura a Studentilor, Asociatia Romana ”Focul Viu” aduce obiceiurile traditionale maramuresene in centrul Clujului prin intermediul unui concert caritabil de colinde. Mai multe informatii aflati in comunicatul de presă.

Dintre artistii care vor fi prezenti pe scena Casei de Cultura a Studentilor mentionam:

– Petreușii : Stefan și Andrei Petreuș (tata si fiu), originari din satul Glod
– Ioan Pop și Grupul Iza, din Hoteni
– Ion de la Cruce cu ceata de colindători din Poienile Izei
– Colindatorii din Vadu Izei
– Ansamblul Asociației Maramureșenilor din Cluj
– Tinerii asistati de la Centrul de zi Sf. Maria

Despre colindatori:

Despre oaspetii nostri dragi, Petreusii, cred ca nu putem sa spunem nimic decat sa le multumim vesnic caci fara ei, Maramuresul nu ar fi fost atat de cunoscut in tara si in lumea intreaga. Chiar daca Ion, unul din cei doi frati celebri , nu mai este astazi printre noi, a ramas Stefan inegalabilul ceteras al sufletului Maramuresului care si-a adus langa el fiul, pe Andrei, ca sa duca mai departe maestria ritmului si a muzicii unice a maramuresenilor. Iubitori de neam si traditii Petreusii si-au dedicat toata puterea lor pentru promovarea muzicii autentice in toate colturile lumii.

Din repertoriu:

Io’s fecior de morosan
Merg pe Iza vin pe Mara
Ce rau am facut la lume
Asa beau oamenii buni
Maramures plai cu flori

Componenta Grupului “IZA” este de 7-8 persoane, interpreti de mare talent la diferite instrumente specifice zonei Maramuresului si, in general, partii de Nord-Vest a Romaniei, precum:   vioara,  zongora,  braci,  tilinca,  cetera  oseneasca, drimba, vioara cu goarna, doba, contrabas, toca, trimbita.
Liderul si sufletul grupului este Ioan Pop, interpret la mai multe intrumente – vioara, cetera oseneasca, zongora, tilinca, braci, drimba, vioara cu goarna si vocal.
Grupul “IZA” a luat fiinta in anul 1988 la indemnul d-nei Speranta  Radulescu,  prestigios  etnomuzicolog  roman  care, Inca  de  la   infiintarea  lui  grupul  “Iza”  si-a  propus  sa promoveze folclorul traditional si autentic in profund respect fata de traditia si zestrea lasata de inaintasi.

Din repertoriu:

Dupa pui de morosan Barbatesc
Inimioara dati as multe
Dupa joc morosenesc

Grupul de colindatori condusi de artistul Ion de la Cruce vine sa prezinte colinde autentice pastrare nealterate in satul izolat de munte Poienile Izei, vatra patratoare de traditii si loc care  a dat scenei multi artisti cunoscuti (Florentina si Petre Giurgi, fratii Petreus).
Ion de la Cruce este un artist care de mic copil a deprins darul de canta la  cetera si a daruit de-a lungul a peste 40 de ani cantece originale, autentice de pe valea Izei tutror iubitorilor de folclor. El insusi este un pastrator si aparator al valorilor musicale si traditionale autentice din Maramuresul istoric.

De peste deal de poieni, din Botiza, un alt centru viu de traditie muzicala ne vor incanta cu colinde autenticce Fratii Sicutza si grupul din Botiza, pe care-l conduc, pastratori ai datinilor strabune.

Va asteptam la concert!

Publicat în Evenimente | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Credinte de Craciun in Maramures

In Maramures se crede că nu e bine să muncești decât pe lângă casă în ajunul Crăciunului, că nu e bine să ceri sau să dai împrumut și că rufele spălate în ajun aduc boli asupra familiei.

Se mai crede că acela care plânge în ajunul Crăciunului va plânge tot anul care urmează.
Dacă animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă și geroasă.
Baieții nu mănâncă bucate unsuroase, pentru ca nu cumva soțiile să le fie urâte.
Se postește în Ajunul Crăciunului pentru Maica Domnului, pentru că în ziua aceea Maica Domnului s-a muncit si-a fost supărată; i-a fost greu, n-a mâncat nimic. Se mai postește în Ajun pentru pâine, ca să rodească.

O interdicție au și dracii în seara de Crăciun: de frica copiilor care umblă cu colinda, stau ascunși.

Ca să se înmulțească vitele, li se dă din toate mâncărurile din Ajun seara, precum și o bucățică de aluatdospit. Apa cu care se spală vasele în a treia zi de Crăciun se dă vitelor s-o bea și, ca să se înmulțească, o parte din apă este aruncată peste vite.

E bine ca în cele trei zile de după Crăciun să se strângă apa în care se spală vasele, apa care se fierbe într-un vas mare și se lasă să se așeze (dacă nu-i limpede, se scurge și se pune să mai fiarbă). După ce apa e limpede ca lacrima, se păstrează până la primăvară, când se scot albinele. Cu apa aceea se înconjoară stupii și se stropesc, anume ca să nu-i poata nimeni deochea.

Publicat în Obiceiuri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Obiceiuri din Maramures de Craciun si Anul Nou

În Maramureș, de Crăciun lumina nu se stinge și nici o casă nu rămâne necolindată. Sărbătoarea e plină de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificații pe care oamenii din toate părțile vin să le admire, pentru a se bucura de un crăciun pur românesc.

Maramureșul mai păstrează încă vii multe dintre tradițiile și obiceiurile care se practică de sărbătorile de iarnă. Pe lângă celebrul obicei al colindatului, umblatul cu Viflaimul sau cu steaua, în unele zone ale județului rămân încă tradiții nealterate.

Maramureșul înglobează toată viața rurală, neschimbată obiceiurile țăranului român și modul lor de viață. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposește prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp și de a fi martorul unei vieți simple, trudite în natura acestui meleag.

24-25 decembrie – Obiceiuri de Crăciun:
Hristos se naste si Maramuresul e in sarbatoare. Dupa Slujba de Litie, morosenii pleaca de la biserica si colinda pe la case toata noaptea, imprastiind prin colinde, vestea Nasterii Mantuitorului. Satele sunt animate de cete de colindatori, pana a doua zi dimineata. Truda le e rasplatita cu nuci si mere, cozonaci calzi si carnati, cu vin si horinca.

31 decembrie – Ajunul Anului Nou:
Noaptea dintre ani e sarbatorita cum se cuvine in Maramures, cu chefuri, colinde, mancaruri traditionale, horinca si voie buna.

În noaptea dintre ani, satele răsună de glasul urlătorilor iar gospodăriile maramureșene se transformă în tărămuri ale credinței populare.

Publicat în Obiceiuri | Etichetat , , , | Lasă un comentariu